Asociația CERTA

Str. Principală, Nr. 79, Cataloi, Jud. Tulcea, Romania

Corneliu Motoc 

IOAN NENIȚESCU, PREFECTUL POET AL TULCII

Misterele Dunării, nr. 12, Martie 2020

 Cea  mai mare personalitate pe care a avut-o județul Tulcea, care și-a lăsat amprenta asupra generațiilor următoare pe plan politic, cultural și național a fost, fără îndoială, Ioan Nenițescu.

 Din păcate, puțină lume mai știe azi cine a fost Nenițescu, poate că unii au auzit de poeziile lui patriotice, cele mai cunoscute fiind Pui de lei, în interpretarea corului Armatei Române și Țara mea, în interpretarea inconfundabilă a lui Tudor Gheorghe.

 Întreaga viață Ioan Nenițescu și-a dedicat-o poporului român, Tulcea renăscând în scurta perioadă cât el a fost în fruntea județului.

 S-a născut la Galați, în 11 aprilie 1854, având numele de familie Vasiliu, dar, la îndemnul profesorului său, care era adeptul curentului latinist, și-a schimbat numele în Nenițescu. Probabil numele Nenițescu l-a luat de la unchiul său din Galați, călugărul Ilarion Neniță.

(...) 

În vara anului 1892, poetul întreprinde o călătorie în Peninsula Balcanică, în urma căreia scrie lucrarea  De la românii din Turcia europeană, publicată în 1895. 

(...)

 „Întorcându-se în țară, timp de 10 ani a dezvoltat o activitate prodigioasă, atât în administrația învățământului, unde a fost Revizor și Inspector general al Învățământului primar, cât și în calitate de prefect al județului Tulcea, unde, în afară de bulgari, numele său este cel mai popular printre locuitori. Tot județul vorbește despre el cu admirație. Darnic, milostiv și drept, el redeștepta speranța neamului ori pe unde trecea. Singurii bulgarii  l-au atacat cu sălbăticia caracteristică rasei lor, și aceasta fiindcă le cerea a se supune legilor țării”.[1]

 

(...)

 A fost desemnat prefect al Județului Tulcea de două ori (17.06.1897 - 23.08.1900 și 16.02.1901 - 23.02.1901), iar o dată al Județului Constanța (23.05.1900 - 6.11.1900). Este de departe cel mai important prefect al Județului Tulcea, iar roadele muncii sale sunt numeroase. A înființat sate și a repopulat altele părăsite, a ajutat locuitorii să-și construiască case, biserici și școli. Ca om de cultură,     s-a preocupat în mod special de înființarea și dezvoltarea școlilor în județ. Astfel, a înființat Liceul de băieți din Tulcea, astăzi Colegiul Dobrogean Spiru Haret.

 Tot el a a avut inițiativa ridicării Monumentul Reîntregirii de pe Colnicul Hora și a statuii lui Mircea cel Bătrân din Piața civică a orașului. Ca urmare a activității sale în slujba poporului român, a fost decorat cu medaliile: Virtutea militară, Apărătorii Independenței, Comemorativa Rusă, Bene-Merenti clasa I, ordinile Steaua României în grad de Cavaler, Coroana României în grad de Ofițer și crucea Trecerii Dunării.       

 A conștientizat foarte bine faptul că Rusia dorea gurile Dunării și implicit Delta, de aceea a înființat și repopulat sate cu populație curat românească, precum Regele Carol (Tudor Vladimirescu), Principele Carol (Partizani), Principele Mircea (Mila 23), Principele Ferdinand (dispărut), Fântâna Dulce (dispărut), Carmen Sylva și Floriile (Crișan), Ilganii de Sus, Ilganii de Jos, Principesa Ileana (Pătlăgeanca), Bunavestire (dispărut), Regina Elisabeta (dispărut), Principesa Maria (Tatanir).

 Datorită capacității lui de bun patriot și gospodar, a fost menținut în funcția de prefect și sub liberali, și sub conservatori.

 „Deși numai prefect de Tulcea, Ioan Nenițescu a știut să se facă la un moment dat reprezentantul tuturor românilor dobrogeni și acțiunea sa hotărâtă împotriva străinilor reflectă toată nedreptatea ce se făcuse până atunci elementului românesc. Iar mijloacele violente ce a întrebuințat pentru a face să dispară contrastul dintre românii până atunci neglijați și naționalitățile străine favorizate, se explică ușor prin dorința de a cuceri pentru români cât mai curând locul ce li se cuvenea între celelalte popoare dobrogene. De regretat este că el nu a știut să se înconjoare de cei mai buni dintre români, nici nu și-a dat îndeajuns seama pe ce teren e mai necesar să fie întărit elementul românesc. De astfel, nu se poate tăgădui că tocmai intențiile lui cele mai bune, cum a fost de pildă colonizarea Deltei cu români, au fost mai puțin susținute de la centru… Și dacă măsurile lui violente au produs în rândurile celorlalte naționalități o reacțiune care a contribuit să le deștepte și mai mult conștiința națională, în schimb românilor le-a dat speranța că, în curând situația lor se va îndrepta”.[1]

 În anul 1901, la 1 martie, în prezența a numeroși invitați, prefectul Ioan Nenițescu a pus piatra de temelie a monumentului ridicat în memoria lui Mircea cel Bătrân, stăpânitorul de odinioară al Dobrogei. La această ceremonie fastuoasă au participat: mitropolitul primat al Romaniei, I. Gheorghian, episcopul Dunarii de Jos, P. Clinceanu, președintele consiliului de ministri, Gr. Cantacuzino, ministrul de interne, G. Manu, ministrul de război, I. Lahovari, ministrul de finanțe, Tache Ionescu, Ministrul Ariculturii, N. Fleva, ministrul afacerilor externe, N. Lahovari, ministrul instrucțiunii publice, I. Istrati, ministrul justiției, G. Disescu, ministrul lucrărilor publice, C. Grădișteanu, primarul orașului Tulcea, Leonida Stere, Comandantul regimentului 33 Tulcea, I. Petrovici, protoereul județului Tulcea, N. Gheorghiu și președintele Consiliului Județean Tulcea, Ștefan Borș. La această ceremonie, Ioan Nenițescu rostește un frumos discurs, iar după ceremonie trimite o telegramă regelui Carol I, prin care motivează această frumoasă inițiativă:

„…astăzi populațiunea orașului serbează amintirea unui trecut glorios, amintirea redeșteptată prin punerea pietrei fundamentale a monumentului Marelui Voievod Mircea cel Bătrân. Această amintire în gândurile noastre e nedespărțită de înțelepciunea și vitejia Majestății Voastre, care în războiul de la 1877 ați reînviat vechea slavă strămoșească recucerind Dobrogea, care de acum va rămâne pe veci nedeslipită de țara mamă. Subsemnații reprezentanți ai orașului venim cu această ocaziune a depune la picioarele tronului Majestății Voastre expresiunea credinței și devotamentului vostru și ai concetățenilor noștri…”

[1] Calendarul Minervei, Literatură, ştiinţe, artă, morală, economie, Bucureşti, 1900, p. 181

[2] Spiru Haret, Ale tale dintr ale tale, București, 1911, p. 1114

Continuare în ediția tipărită a Revistei Misterele Dunării, Nr. 12 sau în varianta online, pe Google play cărți (în curând)

Descarcă Ion Nenițescu, De la Românii din Turcia europeană, în format .pdf!

Click pe imagine

Nenitescu.png