Asociația CERTA

Str. Principală, Nr. 79, Cataloi, Jud. Tulcea, Romania

Mihai Tiuliumeanu

CĂMILA LUI DARIUS CEL MARE

Misterele Dunării, nr. 11, Decembrie 2019

​(...)

 Incapabilă să se aprovizioneze într-un teritoriu pustiu, ba mai mult, pustiit de inamic, hărțuită continuu, copleșită de căldură, însetată și epuizată, armata persană a eșuat cu totul în atingerea obiectivului său. Observând că sciții și aliații lor și-au întețit atacurile, pentru că  numărul și îndrăzneala lor erau din ce în ce mai mari, Darius nu a mai așteptat bătălia decisivă, pe care o căutase până atunci cu încăpățînare și, temându-se ca nu cumva dușmanul să-i taie retragerea, a dat poruncă de retragere spre Istru.

 Herodot spune că retragerea s-a hotărât în mare grabă, ceea ce ne face să credem că iscoadele au adus vești îngrijorătoare despre planurile inamicului. Darius și-a abandonat tabără după căderea nopții, lăsând în urmă pe toți cei care erau epuizați și ar fi îngreunat retragerea, dar și o mulțime de măgari, care, făcând mult zgomot, i-au păcălit pe sciți până dimineață, oferind astfel persanilor un mic avantaj.

 Odată cu trecerea Nistrului, retragerea armatei s-a transformat într-o fugă generală, sub loviturile tot mai puternice ale sciților și geților, care au produs persanilor pagube însemnate. Înainte ca aceștia să ajungă la Dunăre, geții și sciții, luptători călare, le-au luat-o înainte, îngrozindu-i cu apariția lor pe cei rămași să apere podul!

 În panica ce a urmat, oamenii lui Miltiade au început demontarea capului de pod de pe malul stâng, temându-se ca nu cumva dușmanul să treacă în cealaltă parte chiar pe pod! Cu mare repeziciune, prin intermediul geților care au trecut fluviul cu bărci, grăbindu-se a tăia retragerea persanilor, vestea dezastrului lui Darius s-a răspândit în tot Pontul.

 În timp ce armata lui Darius își croia cu mare greutate drum spre Istru, unele cetăți de pe litoralul pontic, printre care Calcedon și Bizantion, au schimbat tabăra, rupând legăturile cu regele înfrânt. La Bizantion, locuitorii s-au grăbit să distrugă podul de vase ridicat peste Bosfor!

 Tragica trecere a podului de la Dunăre de către armata persană în retragere i-a inspirat lui Choerilus din Samos poemul „Trecerea podului de pontoane”, pierdut azi, dar amintit de Strabon.[1] Numărul mare de persani care și-au găsit moartea sub mulțimea de săgeți trase din arcurile scite și gete, toți ceilalți care au pierit înecați în Dunăre, după ce, cuprinși de spaimă, au încercat să treacă înot fluviul, mulțimea de bagaje pierdute și de animale de povară lăsate în urmă conturează o imagine destul de plastică a dezastrului armatei persane.

 Marele rege s-a salvat însă, alături de o parte a însoțitorilor săi, care au făcut zid în jurul acestuia. S-a salvat și cămila lui Darius, salvând, odată cu sine și bagajele regelui! Acest admirabil animal avea să ajungă cu bine în împărăția Persiei, dar despre aceasta vom vorbi puțin mai încolo.

 După trecerea fluviului, Darius a fugit în mare grabă spre Bosfor, în timp ce Megabazos a fost lăsat în ariergardă, pentru a încerca să încetinească pe urmăritori. O mulțime de călăreți geți și sciți au înghițit într-o clipită toată partea de nord a Dobrogei, lupte grele purtându-se până sub zidurile Histriei, cetate aliată persanilor! Cercetările arheologice au scos la iveală distrugeri importante provocate zidului de incintă și zonei sacre a cetății, care datează din această perioadă, dovadă a furiei geto-scitice.

 Aflând podul peste Bosfor distrus, Darius a trebuit să ocolească Chersonesul tracic, îmbarcându-se, în cele din urmă, la Sestos. Rămânea în Tracia generalul Megabazos, dar nu pentru a face cuceriri, așa cum arătam la începutul acestui articol, ci pentru a încerca să oprească dimensiunile dezastrului.

 Campania lui Darius se încheia cum nu se mai poate mai neașteptat. Încercarea de a impune stăpânirea Persiei până la frontiera nordică a Istrului eșuase, ba mai mult, în urma înfrângerii dezastruoase, persanii pierdeau întreg litoralul pontic până la Apollonia!

 Marii câștigători ai războiului sunt geții, care au reușit nu doar să facă față celei mai teribile furtuni care se coborâse vreodată asupra Dobrogei, ba mai mult, bătuseră și alungaseră pe cel mai mare rege al lumii! Prăbușirea stăpânirii persane a permis geților să-și reimpună protecția asupra cetăților grecești din Dobrogea.   De la retragerea sciților dincolo de fluviu (514/513 î.H) și până la ridicarea regatului odris (470 î.H.), Sciția Mică rămânea în stăpânirea geților.

 Revenind la Darius, eșecul din campania pontică a avut ca urmări imediate pedepsirea celor socotiți vinovați. Așa cum aminteam, după retragerea lui Megabazos, generalul Otanes a reușit să recucerească cetățile Calcedon și Bizantion, pedepsind cu duritatea trădarea grecilor.

 După unele surse, Calcedonul a fost ars imediat ce regele a pus piciorul în Asia[2], ceea ce arată nerăbdarea acestuia de a se răzbuna pentru toate nenorocirile trăite. De asemenea, flota persană a ars câteva cetăți din Hellespont, dar și unele cetăți din Grecia.

 Darius recupera strâmtorile, dar, de aici încolo, pretențiile regilor Persiei de a fixa Dunărea ca hotar al uriașei lor împărății s-au domolit. Darius, iar mai târziu Xerxe, se vor mulțumi a păstra măcar stăpânirea Mării Egee, acolo unde, nu peste multă vreme de la întâmplările povestite de noi, avea să izbucnească revolta cetăților ionice, urmată de cea mai teribilă încercare a lumii grecești, războaiele medice.

Continuare în ediția tipărită a Revistei Misterele Dunării, Nr. 11 sau în varianta online, pe Google play cărți

 

[1] Strabon, VII-3, 9

[2] M. I. Vasiliev, The Policy of Darius, p. 83