Asociația CERTA

Str. Principală, Nr. 79, Cataloi, Jud. Tulcea, Romania

Misterele Dunării, nr. 12, Martie 2020

Tudose Tatu

AFURISITA STRÂMTOARE DE SULINA AU SÜNNE BOĞAZI

1745-1812

Venituri și schimbări de administrator la Sünne Boğazı în vreme de doi ani 1794-1795

Știm déjà că, în plus față de veniturile obținute de pe pământul, bălțile, lacurile și canalele pe care le deținea, administrația otomană a Bogazului, chiar dacă traficul vaselor era mare sau mic la trecere, încasa de la fiecare vas, drept plată, revgan baha sau fener akçesi, respectiv taxa de far.

 În traducere exactă „prețul uleiului” din cuvintele turcești baha/paha = preț și revgan = ulei. Era vorba de uleiul folosit de lămpile farului.

Pe lângă aceasta, nu mică era suma obținută de pe urma plății pentru tombaze, respectiv vasele de transbord pe perioada cât trecerea era dificilă.

Toate cele prezentate mai sus se constituiau în venituri ale fundației religioase, moștenirea lui Beșir Aga.

Avem un detaliu, privind taxa de far.

În luna Martie 1794, au fost încasate drept revgan baha 130 parale din cei 10 kuruși plătiți drept taxă de tombaz. Adică 3 kuruși și 10 parale, ce reprezentau cam 30% din taxa totală de trecere.

Tot în acea lună, din cauza absenței unui solicitant privind administrarea Sünne Boğazı, anume mai precis a veniturilor și cheltuielilor vaselor care să navige în siguranță la trecere, atât la venire, cât și la plecarea spre Constantinopol, la cererea Haremeyn, conducerea Agalâcului de Sulina, pe turcește Sünne Ağalığı, a fost acordată lui Abdülkadir, cel care servise drept kethuda, respectiv împuternicit al căpitanilor de corăbii/reisi pe baza unui ber-vech-i emanet.[1] Unui privilegiu confirmat printr-un berat, o diplomă oficială.

 

Și tot atunci, de Mărțisor, la Bogazul Sulinei se aflau doar 4 tombaze și s-a solicitat ca numărul acestora să fie completat până la 11 unități.[2] Pesemne, traficul vaselor de mare se aștepta a fi mult mai mare. Nu știm, însă, dacă cele 7 tombaze au fost luate din porturile dunărene din proximitate sau au reprezentat construcții noi. Ar fi fost poate o măsură ce a fost aprobată de Damat Melek Mehmed Pașa, fostul Kaptan-ı Derya, în funcție de mare vizir până în 19 Octobrie 1794.

 

Știm precis doar că, în anul 1795, emanet-ul Boğaz Ağalığı a fost din nou încredințat o vreme aceluiași Abdulkadir, om de mare. Oricum, la solicitarea fostului mütevelli (administrator), Seyyid Musa, cel care fusese victima unei demiteri din motive neprecizate, acesta avea să fie repus în funcție.

 

Drept condiții impuse strict, el trebuia să întrețină tombazele în bună stare și să asigure protecția trecerii, bașca să achiziționeze un număr de 8 tombaze pentru a fi folosite de miri sau fiscul otoman. În plus, în fiecare an, fericitul deținător de funcție trebuia să plăteasca 500 de kuruși drept taxă Visteriei, aceasta fiind condiția ca funcția să-i fie acordată și în 1796.[3] După reinstalarea lui Seyyid Musa, iltizamul, respectiv contractul de arendare a Sünne Ağalığı, a continuat să fie scos la licitație, an de an, până în 1802.

                 

Întărirea liniei de apărare a Dunării maritime și construcții de vase la 1794

Importanța fluviului împărătesc pentru Înalta Poartă, anume cum s-a exprimat plastic mai vechiul istoric Al. Dimitrie Xenopol, „răsuflătoarea împărăției” nu mai trebuie subliniată. Mărturia unui franc, a unui European Nordic, trecător prin Schela Galaților ori Kalas Iskelessi ne stă drept sprijin:

“…nu există în Europa un fluviu mai plăcut şi mai util pentru ţinuturile pe care le udă, decât Dunărea; el reuneşte toate avantajele şi toate comodităţile pe care cursurile de apă le pot oferi unui anume ţinut.

 

Este imposibil să-ţi arunci privirea asupra acestui fluviu atât de deosebit prin mărimea şi lungimea cursului său, care este propice prin situarea sa să favorizeze comerţul cel mai întins între o parte a Asiei şi Europei, fără a recunoaşte că Valahia şi Moldova deţin pentru comerţ toate avantajele naturale pe care celelalte ţări nu şi le asigură decât cu mari cheltuieli şi prin canale foarte costisitoare de amenajat şi întreţinut.

 

Aceste două ţinuturi ar putea prin mijlocirea acestui fluviu şi a altor cursuri de apă care se varsă în el să participe cu uşurinţă la comerţul cel mai înfloritor; fiindcă privind pe de-o parte spre Orient, capitala unui mare şi bogat Imperiu şi pe de altă parte spre Occident, toate meseriile şi toate produsele care se produc urmare activităţii lor, se va vedea la ce grad de dezvoltare ar putea să ajungă comerţul Valahiei şi Moldovei şi regret că naţiunea care populează aceste ţinuturi nu posedă acel spirit de hărnicie, activitate şi muncă care constituie baza comerţului…”[4]

  

Era normal ca turcii să asigure o apărare eficientă împotriva ofensivei neîncetate a imperiului stepelor euro-asiatice, cu prapurul în frunte și turbinka de hoțit în spate. Deși reprezenta un curs de apă interior, Dunărea avea să fie folosită de osmani drept o a doua linie de apărare și rezistență, prima aflându-se pe Nistru. Această politică ne este relevată de o mulțime de rapoarte consulare aparținând inamicilor tradiționali ai Sublimei Porți, muscalii:

 

„Ivan Severin catre Colegiul afacerilor externe al Rusiei

Iași 5/16 ianuarie 1794

Raport

…Pe de altă parte am primit veștile de mai jos: că Hospodarul <Moldovei> a primit ordine secrete de la Poartă și ele sunt următoarele:

1. Să pregătească un număr de 3 loturi/stocuri de lemn și că tăierea acestui lemn să se facă imediat.

2. Lemnul este destinat fortărețelor Ismail și Bender.

3. <Cât și> pentru construcția flotilei pe Dunăre și râurile de acolo.

4. <Plus> la construcția magaziilor începute de la Isaccea și construcția <altora> din temelii de-a lungul râului Prut de la localitatea Gurlești până la Hotin, unde va fi amplasată armata…”[5]

 

Alte detalii privind construcția de depozite de grâne și alte evenimente ne sunt oferite în cele ce urmează:

„Notă cu știrile din Iași 1794

Ianuarie

…Pentru construcția unor asemenea <magazii> de-a lungul râului Siret de la Galați până la Botoșani se pregătește lemnul necesar.

De aici acesta se expediază în mod continuu la fortăreața Bender, fapt pentru care au fost aleși până la 2.000 de lucrători și se crede că ea va fi edificată anul acesta până în iulie.

Toți negustorii care sosesc din Turcia spun că acolo se fac peste tot pregătiri de război, deasemenea și în Valahia.

În localitatea Movila Răbiei de pe Prut sosesc diferite sorturi de lemn care sunt necesare la construcția magaziilor și edificarea podului de pe acelasi râu.

Deasemenea se spune că turcii se gândesc să construiască un pod pe fluviul Dunărea, acolo unde deasemenea se expediaza lemnul necesar.”[6]

 

Turcii la acea dată aveau să-și concentreze eforturile de reconstrucție a fortărețelor pe Bender, actualul Tiraspol de pe Nistru, și Ismail vestita cetate de pe Dunăre.

„Iași 21 ianuarie/1 februarie 1794

Ivan Severin catre ambasadorul Goleșin-Kutuzov

…nu se poate stabili acum cu siguranță când se vor termina lucrarile la fortăreața Bender, dar judecând după ultimele firmane primite din partea Porții se ordonă guvernului de aici să se concentreze asupra fortăreței Ismail, lăsând pe mai târziu <refacerea cetăților> Hotin, Kilia și Akkerman, fapt pe care însuși mi l-a confirmat și Hospodarul.

Lucrul la fortăreața Bender nu va trebui să se prelungească, lucrătorii la ea fiind până în 850 de inși și acum s-a dat ordin a se expedia acolo încă până la 1 200 oameni….”[7]

 

Confirmarea privind cea mai importantă structură defensivă de pe brațul Kilia va veni taman peste o lună:

„București 28 februarie/8 marți 1794

Ivan Ravici către Ivan Severin

Milostive gosudari Ivan Ivanovici

….Turcii se grăbesc să termine fortăreața Ismail; și aici se strâng lucrători și dulgheri. Primii se trimit la Ismail pentru lucrările de pământ, ultimii pentru construcția a două фурпатонов (cel mai probabil salupe canoniere, n.a.) în șantierul naval de vis-à-vis de Turtukaia…”[8]

 

Despre cel ce expediase depeșa din capitala memleketului Eflak, au Valahia, anume Ivan Ravici, știm că acesta era vice-consul la București și avea să moară la post în cursul anului 1794.[9]

 

Dezertorii ruși populează Ismailul, iar kazacii zaporojeni, malorușii, sunt angajați în flotila de Dunăre.

Nu se punea doar problema reconstrucției și reamenajării cetății Ismail, ci și repopularea ei. Se făcea apel la domnitorul memleketului Moldova, așa după cum se indica de către Ivan Severin, consulul țarist:

 

„Iași 4 martie 1794

Raport

…Se mai confirmă că soldații ruși dezertori care se află în principatul Moldovei și alți supuși,  la ordinul Hospodarului vor fi stabiliți la Ismail și în alte localitati turcești de pe Dunăre, fapt pentru care se construiesc și case pe proprietatea statului.”[10]

 

Se pare că fenomenul dezertării din armata rusă, era destul de întins. Dacă Moldova era ocupată până peste cap cu asigurarea de lemn și alte materiale pentru reconstrucția cetăților de pe prima linie de apărare, cea a Nistrului, Valahia primise déjà porunca  reînnoită de edificare a vaselor pomenite într-un hat humaium anterior și în hrisovul domnitorului:

 

„Iași 1/12 aprilie 1794

Ivan Severin către Colegiul afacerilor externe al Rusiei

În Valahia déjà s-a anunțat porunca Porții de construcție a 3 vase mari și 16 mici pe Dunăre, mai jos de Silistra și Ibraila, ordin care aici în Moldova încă nu s-a anunțat pentru că în Principat oamenii se ocupă de lemn și materiale pentru construcția cetății Bender; între timp oprindu-se lucrul la vasele mici, se edifice la Galați două corăbii, iar pentru a treia lemnul necesar se expediază de aici la Țarigrad.”

(...)

O scurtă descriere a Galaților

Și vom pune cireașa pe tortul de frișcă albă, din fructe, cu relatarea următoare, a unui călător de zile mari, membru în suita unui ambasador:

„…Miercuri 26 aprilie/7 mai a fost o zi de bucurie pentru cărăușii noștri turci, ca și pentru noi, că puteau, în sfârșit, să se întoarcă iar în satele lor, cu vitele sleite de puteri.

La intrarea noastră în Moldova erau pregătiți caii, cei care de aici încolo trebuiau să ne ducă mai departe și am simțit în curând urmările binefăcătoare ale acestei schimbări, căci într-o jumătate de oră am și ajuns la Galați, ce se află la 4 verste depărtare.  

 

Am fost cazaţi pe la locuitori şi de acum încolo am încetat să campăm.

Camerele noastre nu erau prea mari, dar domnea în ele în general multă ordine şi o curăţenie extremă.

Casele sunt din lemn şi construite după moda Moldovenească cu acoperişuri în pantă au streşini mari în scopul de a le apăra de arşiţa soarelui.

Am fost primiţi peste tot cu multă prietenie, decât cu politeţe de Boierii Moldoveni; ei erau toţi îmbrăcaţi în veşmintele lor de ceremonie compuse dintr-o blană şi un fel de caftan foarte larg cu pantaloni largi şi cizmulițe galbene sau roşii.

Căciulile lor sunt cilindrice, terminate în partea de sus în 4 colţuri aplatizate şi garnisite la interior cu mici piei de miel de Astrahan...

 

„...Sosirea solului a fost vestită în toată regiunea prin lovituri de tun şi sunetul tuturor clopotelor, căci sunt aici 3 sau 4 biserici de piatră.”

„Domnul trimisese în întâmpinarea solului pe secretarul său Kodrik (Panaghiotis Kodrikas secretarul lui Mihail Suţu, n.a.) spre a-i ura bun sosit în ţară, şi i s-a pregătit cea mai bună locuinţă din Galaţi, spre a-şi stabili acolo domiciliul.

Continuare în ediția tipărită a Revistei Misterele Dunării, Nr. 12 sau în varianta online, pe Google play cărți (în curând)

[1]  BOA, Cevdet Evkaf, Belge No: 19/903, Mart 1794.

[2]  BOA, Cevdet Evkaf, Belge No: 19/903, Mart 1794.

[3]  BOA, Ali Emiri, III. Selim, Belge Nr. 7861.

[4]  Johann Christian von Struve, Voyage en Crimee..., Paris, 1802, pp. 284-285

[5] Hurmuzaki serie noua - rapoarte consulare ruse Doc. 287, p. 526

[6] Hurmuzaki serie noua - rapoarte consulare ruse Doc. 289, p. 527

[7] Hurmuzaki serie noua - rapoarte consulare ruse Doc. 290, p. 528

[8] Hurmuzaki serie noua - rapoarte consulare ruse Doc. 291, p. 529

[9] Hurmuzaki 19/1 p. 730

[10] Hurmuzaki serie noua - rapoarte consulare ruse Doc. 292, p. 530, 16.792.800 lt. = 16.792, 80 hl. = 1.259.460 kg = 1. 259.460 tone, 4.198.200 lt = 4.198,200 hl =  x 60-70 = 251.892-293874 kg. = 251,892-293,874 tone, 1 Cetvert = 209,91 lt.